Cum comunică femeia, cum comunică bărbatul?
05/02/2020Cum să îți depășești limitele?
05/24/2020Te invit să vezi un interviu unic cu Adrian Titieni!
Reacțiile mecanice, monologul interior, impresia că știi deja ce urmează să ți se spună, cuvintele pe care le spui pentru că „așa îți vin”, gândurile necontrolate te fură de la momentul ACUM.
De ce?
Pentru că e confortabil, pentru că așa ne-am obișnuit, pentru că nu oferim atenție, pentru că nu știm cum e altfel.
Ancorarea în realitate este unul dintre crezurile pe care mi le-am însușit cu mulți ani în urmă și de atunci fac eforturi zilnice să îl cultiv.
Omul care mi-a dat această învățătură, care prin practică s-a transformat în stare, este cel care mi-a fost mentor în Arta Actorului.
Este omul de la care am învățat baza, procesul, tainele Actoriei, prin ele descoperindu-mă pe mine.
Îl stimez, admir și iubesc pentru esența, inteligența și forța sa interioară!
Pentru mine este un exemplu de om drept, nobil, conștient de valoarea supremă a vieții.
Un om care a învățat de mic că prin exercițiu, perseverență și consecvență poate reuși tot ce își propune.
Adrian Titieni este Actor și Profesor Universitar Dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale, București.
Este un munte de inspirație și energie!
Intră aici să vezi un interviu unic cu Adrian Titieni.
Te îmbrățișez!