Mie nu îmi mai vine să vorbesc!

Vorbitul fără sens doar ca să nu taci și vorbitul doar despre tine, părerile tale și acțiunile tale pe mine mă lasă rece. Nu mai pot asculta!
Am intrat de mult timp în război cu modul acesta de ”a comunica” și atât cât se permite și oamenii pot pricepe, îi atenționez de inutilitatea acestui fel de ”comunicare”.
Dacă sunt interesată de părerea ta, ți-o voi cere, dacă mă vor interesa acțiunile tale zilnice, te voi întreba iar dacă mă interesezi, fii sigur că vei simți.
Nu am nevoie să îmi umpli capul cu lucruri minore și nici să îmi spui ce crezi despre ceea ce fac, spun și sunt!

Port doliu… mi-a murit bunicul… bărbatul cel mai iubit din lumea asta!
Pot să scriu pagini întregi despre el, dar nu e loc și oricum îmi pasă doar mie și celor apropiați.
Și am nevoie de pace, și poate de empatie dacă tot mă întrebi ce fac.
Norocul meu este că oamenii din jurul meu sunt cei mai buni oameni și au capacitate mare de înțelegere!

Și totuși de ce mă răzvrătesc?

Chiar dacă discutăm zilnic (față în față, mesaj vocal / text), comunicăm tot mai rar.
Unde este acea comuniune din comunicare? Latinii și-au pus demult mâinile în cap…
Fiecare vorbește numai despre el însuși, aproape nimeni nu mai are răbdare să asculte. Ne uităm la interlocutorul nostru ca la un depozit al manifestărilor noastre, capabil să încapă în el toate comportamentele, emoțiile, atitudinile, cuvintele, părerile proprii.
Comunicarea implică interesul față de interlocutor, nu doar afișarea propriei tale vieți!
Văd oameni care vorbesc cu atât de multă efervescență, implicare, pasiune despre propria lor viață și, imediat după ce își închid manifestarea (sunt cazuri rare în care închid de la sine) urmează o tăcere ciudată, asemănătoare autismului. Nu mai văd, nu mai aud, s-au rupt de realitate… (de parcă ar fi fost vreodată acolo…)

Folosesc foarte des în conferințe citatul lui Buddha: Dacă ții gura deschisă, nu înveți!

De aceea ai doar o gură și două urechi! Ascultă mai mult, simte mai mult, privește mai mult, nu mai vorbi ca o moară stricată… Ia o pauză, mai respiră și taci!

Unul dintre tainele interacțiunii umane, este că orice om de pe lumea asta poate să îți spună ceva demn de atenție. Doar lasă-l să vorbească și nu îl întrerupe cu ”ce știi tu”, ce crezi tu…

Chiar dacă îți este greu să recunoști că am scris despre tine, nu-i nimic… te înțeleg…
Deschide-ți ochii și mintea și fă mai bine decât faci, vorbește mai bine decât vorbești.
Fii atent, fii empatic, fii în moment și comunică cu adevărat!

Te pup!