Cum mai ești cu tine?

Și îți scriu astăzi tot despre conflicte…
Însă de data această îmi îndrept atenția doar către tine și către interiorul tău, independent de ceilalți din viața ta.

Și vreau să te întreb: Cum mai ești cu tine?
Te placi? Te iubești? Te ajuți sau te lași la „voia întâmplării”?

Am avut o durere mare când una dintre prietenele mele mi-a spus acum câteva zile că nu se iubește pe ea însăși… iar acum îmi pun întrebarea: Oare câți dintre noi ne iubim și știm să ne iubim cu adevărat?

Conflictele cu tine pot fi mult mai dureroase decât cele cu un alt om. Cu tine rămâi toată viața ta, iar dacă tu nu faci pace cu tine vei fi într-un continuu război care te poate duce la un final foarte trist.
Iar când spun, conflict cu tine, mă refer la: nu te apreciezi, nu îți place de tine, nu îți oferi lucruri bune, nu te dezvolți pe niciun plan, îți supui trupul sau inima la tot felul de lucruri nesănătoase, nu ai încredere în tine, nu vorbești frumos despre tine și tot așa…
Și… îmi doresc foarte mult să nu te regăsești în această multitudine de „Nu-uri”…

Relația cu noi înșine este sensibilă, fragilă pentru că avem un centru instinctiv foarte experimentat care stă la pândă și imediat ne aduce nemulțumire, neacceptare, insuficiență și tot așa…

Și tu, și eu, avem atât roz cât și gri în viață, și cu toate acestea merită și merităm să experimentăm momentele de prezență în fiecare zi! Și când ne doare, și când suntem bucuroși!
Merităm să trăim real ce ni se întâmplă fără să ne creăm iluzii și imagini cu cai verzi pe pereți.
Poți visa, însă visează pentru că tu vrei să visezi, nu pentru că „te ia valul”.

Și ia-te de mână și mergi să iei prânzul și stai de vorbă cu tine.

Și… Simt acum să îți scriu despre relația mea cu mine…
Uneori e foarte sensibilă… alteori e foarte fermă. Mă pun la muncă interioară în fiecare zi pentru că știu că pot mai mult de atât!
Uneori, cad și devin mică pentru că obosesc și mă simt singură.
Și nu îmi este teamă să spun că am multe momente când mă simt singură.
Poate și din cauza acestei singurătăți devin fermă cu mine. Evit să mă compătimesc, să vorbesc lucruri rele despre mine sau să dau vina pe alți oameni.
Uneori mă iau în brațe și mă las să fiu așa cum sunt…
Oricum aș fi, nu încetez să îmi ofer respect și să mă iubesc așa cum știu.

Am învățat că inspirația și cunoașterea interioară o găsești într-o mică măsură în lume și într-o enormă măsură în tine însuți! În dorințele tale, în temerile tale, în bucuriile tale.

Capela Sixtină a fost pictată din cunoașterea sinelui și a divinității, romanul Crimă și pedeapsă a fost scris dintr-o teamă și dintr-o suferință, iar Maitreyi dintr-o dragoste extrem de profundă.

Și acum spune-mi… Cum mai ești Tu cu tine?

Te îmbrățișez și îți doresc să fii bun, iubitor și să îți spui întotdeauna adevărul.